Social· 2 min citire

Polițist dat de gol chiar de deținuți! Mită de până la 500 de lei pentru telefoane și privilegii în arest

8 dec. 2025, 17:47
Actualizat: 8 dec. 2025, 17:47

Polițist dat de gol chiar de deținuți! Mită de până la 500 de lei

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Secției 6 a ajuns în fața instanței după ce chiar deținuții pe care îi favoriza l-au denunțat autorităților. Tribunalul București l-a condamnat la aproape doi ani și jumătate de închisoare, însă, întrucât și-a recunoscut faptele, pedeapsa a fost suspendată.

Anchetatorii au stabilit că agentul, aflat în funcția de șef de tură, primea sume cuprinse între 100 și 500 de lei de la rudele persoanelor aflate în arest. În schimbul banilor, cei reținuți, inclusiv traficanți de droguri și escroci, ar fi beneficiat ilegal de diverse avantaje, precum acces la telefoane, dispozitive pentru internet sau unități de stocare, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

Procurorii Parchetului Capitalei susțin că agentul ar fi organizat adevărate festinuri pentru suspecți, în arestul secției 6, și că pentru sume modice de bani acesta le asigura mâncăruri la cerere, după bunul plac, inclusiv băuturi alcoolice. Dar și că astfel de ilegalități erau puse la cale nu doar de sărbători, ci și în zilele obișnuite ale săptămânii.

Procurorii Parchetului Capitalei au descoperit întreaga poveste după ce polițistul a fost denunțat chiar de rudele celor anchetați și favorizați, care și-au asigurat astfel pedepse mai mici. Iar ancheta a scos la iveală și pe ce cheltuia polițistul șpăgile.

Inițial, polițistul a negat că ar fi corupt, apoi a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, în urma căruia Tribunalul București l-a condamnat la doi ani, cinci luni și 10 zile.

Judecătorul l-a găsit vinovat de luare de mită și introducere ilicită de obiecte interzise în arest, acuzații pe care a declarat că le regretă.

Pentru că a recunoscut totul, executarea pedepsei i-a fost suspendată, iar polițistul s-a pensionat imediat după debutul scandalului de corupție.

El a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

Mai multe știri din Social