„Presiuni și intimidări nemaiîntâlnite!” Sindicatele din Educație reclamă abuzuri în școli privind boicotarea simulărilor

„Presiuni și intimidări nemaiîntâlnite!” Sindicatele din Educație reclamă abuzuri în școli privind boicotarea simulărilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” acuză conducerile unor unități de învățământ și inspectorate școlare că exercită presiuni asupra profesorilor pentru a participa la simulările examenelor naționale. Într-un comunicat transmis luni, sindicatele susțin că în școli au loc „presiuni și intimidări nemaiîntâlnite”, în contextul în care o parte dintre cadrele didactice ar fi decis să boicoteze simulările.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” atrag atenţia asupra unui fenomen extrem de grav şi periculos care se desfăşoară în aceste zile în unităţile de învăţământ din România. Deşi referendumul nostru a arătat o dorinţă clară de boicotare a simulărilor examenelor naţionale, suntem asaltaţi de semnale că tot mai mulţi colegi sunt forţaţi să semneze pentru participare. S-a ajuns la presiuni şi intimidări nemaiîntâlnite venite din partea conducerilor unităţilor de învăţământ şi a inspectoratelor şcolare, mai mari decât la greva din 2023”, au transmis sindicatele.
Acuzațiile sindicaliștilor
Reprezentanții profesorilor afirmă că unii directori și inspectori școlari ar fi devenit „instrumente de constrângere” ale Ministerului Educației și îi acuză că încearcă să reducă la tăcere nemulțumirile din sistem.
„Le transmitem un mesaj clar: deveniţi complici la perpetuarea crizei din educaţie! Voi sunteţi cei care aţi ales să înăbuşiţi vocea disperării prin frică, forţând profesorii să presteze o muncă inutilă, neremunerată şi ignorată de mulţi elevi. Înţelegem teama colegilor, dar vrem să le reamintim că singura noastră forţă este solidaritatea. Prin fiecare pas înapoi pe care îl facem acum, validăm tacticile lor abuzive. Alegerea este în fiecare unitate: fie protestăm şi luptăm pentru drepturilor noastre, fie cedăm presiunilor şi rămânem resemnaţi şi tăcuţi”, au mai transmis sindicaliştii.
Sindicatele susțin că măsurile adoptate prin Legea nr. 141/2025 ar fi dus la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare pentru angajații din educație și enumeră mai multe schimbări care au afectat sistemul.
„Printre măsurile luate amintim: creşterea normei didactice, supraaglomerarea efectivelor de beneficiari primari la clasă/grupă, comasarea unităţilor de învăţământ, reducerea plafonului până la care se acordă indemnizaţia de hrană şi voucherele de vacanţă, precum şi neplata sumelor provenite din hotărâri judecătoreşti. A boicota aceste simulări este un act minim de demnitate, o formă de protest care nu ne afectează financiar, dar care trimite un semnal puternic. Este doar un test premergător protestelor masive de la finalul anului şcolar”, se mai arată în comunicat.
Sindicatele au anunțat că în mai multe unități de învățământ din țară simulările examenelor naționale ar putea fi boicotate. Totodată, reprezentanții acestora au precizat că prezentarea rezultatelor finale ale referendumului intern privind protestele va fi amânată. Simularea Evaluării Naționale este programată să înceapă săptămâna viitoare.
Citește și:
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:57 - Românii care încasează 7.000 de lei pe lună și nu sunt IT-iști
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











