Sport· 2 min citire

Fotbal - CM 2026: Franţa a pierdut împotriva 'celei mai bune echipe din lume', afirmă selecţionerul Spaniei

Franța - Spania, prima semifinală a Cupei Mondiale 2026 (foto: profimedia)

Franța - Spania, prima semifinală a Cupei Mondiale 2026 (foto: profimedia)

Publicat15 iul. 2026, 08:17
Sursărealitatea.net

La Roja a dat o lecţie de fotbal vicecampionilor mondiali, impunându-se cu scorul de 2-0, prin golurile lui Mikel Oyarzabal (22 din penalty) şi Pedro Porro (58), marţi, la Dallas.

Franţa a fost învinsă în prima semifinală a Cupei Mondiale 2026 de 'cea mai bună echipă din lume', a estimat selecţionerul Spaniei, Luis de la Fuente, subliniind că echipa sa a progresat de la un meci la altul.

La Roja a dat o lecţie de fotbal vicecampionilor mondiali, impunându-se cu scorul de 2-0, prin golurile lui Mikel Oyarzabal (22 din penalty) şi Pedro Porro (58), marţi, la Dallas.

Spania accede pentru a doua oară în istoria sa în finala Cupei Mondiale, după ediţia din 2010, găzduită de Africa de Sud, unde a cucerit singurul său titlu de campioană a lumii.

'Am înfruntat una dintre cele mai bune selecţionate din lume, dar a avut în faţă cea mai bună echipă din lume, este esenţial: suntem o echipă', a declarat Luis de la Fuente la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului.

'Sunt constant uimit de ceea ce este capabilă această echipă. Se îmbunătăţeşte de la un meci la altul. Potenţialul de îmbunătăţire, aşa cum vă spun adesea, este nesfârşit, iar jucătorii demonstrează asta de fiecare dată', a adăugat el.

De la Fuente a afirmat că stilul de joc frumos al Spaniei provine din 'valori', în special din muncă asiduă şi sacrificiu, susţinute de o generaţie excepţională de fotbalişti. Echipa interpretează perfect fiecare aspect al jocului', a continuat selecţionerul spaniol.

'Nu aveam nicio îndoială că, făcându-ne propriul joc, vom cauza Franţei multe probleme', a explicat el. Era vorba despre 'găsirea acelor spaţii, găsirea unor jucători care se poziţionează perfect în spatele primilor jucători care presează sus pe teren'

'Cunoaştem foarte bine Franţa, cunoaştem foarte bine potenţialul ei, dar ştim cum să-l limităm şi să-l contracarăm', a mai spus Luis de la Fuente.

Duminică, Spania va juca în finala Cupei Mondiale împotriva câştigătoarei meciului dintre Argentina şi Anglia, care va avea loc miercuri la Atlanta.

'Vom lupta, desigur, aşa cum trebuie, pentru a câştiga titlul', a asigurat selecţionerul Spaniei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

Mai multe știri din Sport