Sport· 3 min citire

FOTBAL: EGAL EROIC PENTRU RANGERS CU ATHLETIC BILBAO, ÎN SFERTURILE EUROPA LEAGUE

11 apr. 2025, 11:03
FOTBAL: EGAL EROIC PENTRU RANGERS CU ATHLETIC BILBAO, ÎN SFERTURILE EUROPA LEAGUE

FOTBAL: EGAL EROIC PENTRU RANGERS CU ATHLETIC BILBAO, ÎN SFERTURILE EUROPA LEAGUE

Realitatea de DambovitaArticol scris de Realitatea de Dambovita

Meciurile din manșa secundă vor avea loc pe 17 aprilie

Glasgow Rangers a obținut un egal eroic pe teren propriu cu Athletic Bilbao, 0-0, joi seara, în prima manșă a sferturilor de finală ale competiției de fotbal Europa League, după ce a jucat aproape tot meciul în zece oameni.

Olandezul Robin Proepper a fost eliminat de arbitrul român Istvan Kovacs (13), pentru un fault în postură de ultim apărător la Inaki Williams, după ce oficialul, care acordase inițial doar cartonaș galben, a fost semnalat din camera VAR.

Foto: (c) Lee Smith/REUTERS

Mijlocașul român Ianis Hagi a jucat până în min. 90+4.

Foto: (c) Lee Smith/REUTERS

Bilbao a marcat în min. 76, prin Alex Berenguer, care golul a fost anulat de arbitrajul video, Kovacs dictând în schimb penalty pentru basci în urma unui henț comis în prealabil de Dujon Sterling. Lovitura de pedeapsă, executată de Berenguer, a fost apărată de portarul Liam Kelly (82).

Scoțienii au jucat ultimele minute ale meciului în nouă oameni, după ce Sterling s-a accidentat, iar Barry Ferguson efectuase toate schimbările.

Foto: (c) Lee Smith/REUTERS

Olympique Lyon a remizat cu Manchester United, 2-2, în Hexagon. Gazdele au deschis scorul prin Thiago Almada (26), dar Leny Yoro (45+5) a restabilit egalitatea. ''Diavolii roșii'' au preluat conducerea pe final, grație reușitei lui Joshua Zirkzee (88), dar OL a smuls egalul prin golul lui Rayan Cherki (90+5).

Foto: (c)  GUILLAUME HORCAJUELO/EPA

Cu un rezultat de egalitate s-a încheiat și meciul dintre Tottenham Hotspur și Eintracht Frankfurt, 1-1.

Foto: (c) David Klein/REUTERS

Oaspeții au marcat primii, prin Hugo Ekitike (6), dar londonezii au egalat prin fundașul spaniol Pedro Porro (26).

Într-un decor hibernal, Bodo/Glimt a învins-o pe Lazio cu 2-0, prin dubla lui Ulrik Saltnes (47, 69).

Foto: (c)  Lise Aserud/EPA

Rezultatele înregistrate joi în prima manșă a sferturilor de finală:
Bodo/Glimt - Lazio Roma 2-0
A marcat: Ulrik Saltnes 47, 69.

Olympique Lyon - Manchester United 2-2
Au marcat: Thiago Almada 26, Rayan Cherki 90+5, respectiv Leny Yoro 45+5, Joshua Zirkzee 88.

Glasgow Rangers - Athletic Bilbao 0-0
Alex Berenguer (Bilbao) a ratat un penalty în min. 82 (a apărat Liam Kelly).
Cartonaș roșu: Robin Proepper (Rangers) 13.

Tottenham Hotspur - Eintracht Frankfurt 1-1
Au marcat: Pedro Porro 26, respectiv Hugo Ekitike 6.

Meciurile din manșa secundă vor avea loc pe 17 aprilie.

Semifinale (1 și 8 mai)
SF1: Tottenham Hotspur/Eintracht Frankfurt - Bodo/Glimt/Lazio Roma
SF2: Glasgow Rangers/Athletic Bilbao - Olympique Lyon/Manchester United

Finala (21 mai)
Stadion San Mames - Bilbao
AGERPRES

Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News