Sport· 3 min citire

FOTBAL: UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB 1-1, ÎN SUPERLIGĂ

4 nov. 2024, 08:03
Actualizat: 4 nov. 2024, 08:03
FOTBAL: UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB 1-1, ÎN SUPERLIGĂ

FOTBAL: UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB 1-1, ÎN SUPERLIGĂ

Articol scris de Realitatea de Dambovita

Gazdele au rămas în zece jucători în finalul primei reprize

Universitatea Craiova şi FCSB au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului.

Campioana a deschis scorul prin David Miculescu (17), după erori în lanţ făcute de Vladimir Screciu şi Juraj Badelj.

Gazdele au rămas în zece jucători în finalul primei reprize, când Ştefan Vlădoiu a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault inutil la mijlocul terenului (42).

După pauză, Universitatea, deşi în inferioritate numerică, a jucat mai bine, având ocazii de a egala prin Luis Paradela (51), al cărui şut din unghi a fost respins de portarul Ştefan Târnovanu, după care Alexandru Cicâldău a şutat peste poartă din poziţie ideală.

În min. 61, Ştefan Baiaram a fost faultat de Baba Alhassan în careu, dar arbitrul Florin Andrei a acordat penalty abia după sesizarea arbitrajului video. Cicâldău a transformat lovitura de pedeapsă (62) şi a marcat primul său gol după revenirea la Universitatea.

FCSB a avut pentru câteva momente şansa egalării în finalul partidei, după ce a primit penalty pentru un henţ al lui Denil Maldonado, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după sesizarea VAR, pentru ofsaid la Luis Phelipe (90+6).

Ultimele minute au fost şi mai tensionate, Alhassan fiind eliminat (90+9), la sesizarea VAR, după ce arbitrul acordase iniţial fault pentru oaspeţi şi cartonaş galben lui Maldonado. FCSB, care rămăsese în inferioritate numerică din minutul 87 (Alexandru Pantea s-a accidentat), a mai pierdut un jucător, Joyskim Dawa (90+10) primind al doilea cartonaş galben.

Lovitura de start în acest meci a fost dată de Cristian Vasc şi Romului Buia, foşti jucători ai Universităţii.

FCSB e neînvinsă de opt etape, în care are patru victorii şi patru egaluri.

Universitatea nu a câştigat de patru etape şi are o singură victorie în ultimele nouă etape (cinci egaluri, trei eşecuri). Craiovenii sunt neînvinşi în Bănie în acest campionat.

Universitatea Craiova - FC FCSB 1-1 (0-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat: Alexandru Cicâldău (62 - penalty), respectiv David Miculescu (17).
Cartonaş roşu: Ştefan Vlădoiu (Universitatea, 42), Baba Alhassan (FCSB, 90+9), Joyskim Dawa (FCSB, 90+10).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: George Cătălin Roman (Timişoara)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti)
Observatori: Adrian Comânescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Viorel Ilinca (Piteşti) - LPF

AGERPRES

Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News