Și la feminin tot pe ultimul loc. CSȘ Târgoviște-trei înfrângeri, în trei meciuri,în liga I

css targoviste
Fotbalul târgoviștean nu se simte prea bine în momentul de față. dacă despre Chindia Târgoviște toată lumea știe că echipa nu reușște să depășească zona retrogradării, din prima ligă de fotbal, nici la feminin lucrurile nu stau mai bine. CSȘ Târgoviște este pe ultimul loc în clasament, după trei etape din prima ligă.
CSȘ Târgoviște este una dintre cele 12 echipe ce fac parte din prima ligă de fotbal feminin, din România. O competiție ce, în eșaloanele al doilea și al treilea, mai numără, în total, doar 10 echipe.

Foto- CSȘ Târgoviște (ianuarie 2017)
Sursa foto-csstargoviste.ro
În ediția de campionat 2019-2020, a primei ligi, echipa târgovișteană nu a făcut altceva decât să contabilizeze înfrângerile, până în momentul de față.
În etapa cu numărul III, disputată în weekend-ul precedent CSȘ Târgoviște a suferit cea de-a treia înfrângere consecutivă
Heniu Prundu Bârgăului 4-1 CSȘ Târgoviște

Foto- campionat Liga I feminin, după trei etape (sursa- frf.ro)
Campionatul este dominat de Universitatea Olimpia Cluj și în acest an, echipă ce ocupă momentan prima poziție în clasament.
În data de 15 septembrie, pe teren propriu, fetele de la CSȘ Târgoviște vor întâlni echipa Fortuna Becicherecu Mic, una dintre echipele de top din campionat.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














