Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunț o acțiune fără precedent. 150.000 de controale vor fi efectuate, pe parcursul anului,în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declarare a obligațiilor fiscale.

Campania de control a început la data de 1 august 2019.

În această campanie este vizată, în principal, zona București – Ilfov. În vederea desfăsurării în bune condiții a acțiunii, efectivele au fost suplimentate cu 200 de inspectori. În acest an vor fi desfășurate 150.000 de controale care au această tematică de control.

Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc și vor pune accent pe prevenție și îndrumare.  Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale.

Contribuabilii au posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii.  În cazul în care contribuabilii verificați refuză să se conformeze sau sunt constatate abateri semnificative, aceștia vor face obiectul unor investigații suplimentare.

Imagine cu un caracter ilustrativ

Firmele vizate

 Controalele vizează, în principal, domeniile alimentație publică, construcții, transport, comerț, dar si combaterea muncii la negru, împreună cu Inspecția Muncii, fără însa a se limita la acestea.

Măsurile ce urmează a fi aplicate în cadrul acestor acțiuni, vor fi atent monitorizate, fiind coordonate atât la nivelul conducerii ANAF, cât și la nivel local și regional, pentru a se atinge scopul propus și pentru a se evita orice abuz.

În acest sens, ANAF pune la dispoziția contribuabililor adresa de email:

 [email protected], la care aceștia pot transmite propuneri si sugestii sau iși pot exprima opinia cu privire la acțiunea de verificare la care au fost parte, astfel încât conducerea instituției să aibă cunoștință de eventualele probleme cu care contribuabiliii s-au confruntat, pe parcursul verificărilor.

Articolul precedentColiziune între un taxi și o limuzină de lux, la Târgoviște
Articolul următorVIDEO Proxenet cercetat de DIICOT, decedat în accidentul cumplit de la Gura Foii