Noi audieri la Parchetul Militar în cazul Crevedia! Cinci pompieri ajung în fața procurorilor pentru a da declarații cu privire la modul în care au intervenit în seara exploziilor. Surse spun că Raed Arafat, cel care a coordonat intervenția ar putea fi audiat abia la final. În replică, spune Arafat, justiția trebuie să-și facă treaba și să decidă dacă el este vinovat sau nu pentru modul în care a coordonat salvatorii. 

Apar informații noi în cazul exploziei de la Crevedia! Potrivit unor surse, angajații stației ar fi cerut schimbarea pompelor defecte. Între timp, pompierii ajung și astăzi în fața procurorilor de la Parchetul Militar. Ei trebuie să povestească atât filmul evenimentelor din timpul intervenției, cât și ce instrucțiuni au primit de la cei care au coordonat misiunea.

Audierile continuă în dosarul Crevedia. Mai mai mulți pompieri care au acționat la incendiul urmat exploziilor vor da declarații în fața procurorilor.

În paralel, mai sunt trei anchete în desfășurare care vizează explozia devastatoare. Mai mulți martori au fost deja interogați, la fel și patronii stației GPL. 

Patronii stației GPL de la Crevedia, ARESTAȚI pentru 30 de zile

Patronii stației GPL de la Crevedia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Avocatul acestora a depus contestație. Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă sunt asociații firmei Flagas, societate care deține stația GPL de unde au pornit exploziile de la Crevedia, soldate cu morți și răniți.

Patronii firmei sunt acuzați de distrugere din culpă. În această infracțiune intră inclusiv aceea de ucidere din culpă pentru că în urma în urma exploziilor cinci oameni au murit.

De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă, fiind vorba despre firma care avea acea stație de GPL.

EXPLOZII Crevedia – Procurorii au pus sechestru pe averea lui Ionuț Doldurea și pe cea a asociatului său – Zeci de imobile și conturi bancare, blocate

Procurorii au pus sechestru pe averea lui Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, și pe cea a asociatului său – Cosmin Stângă. Cei doi sunt asociați ai firmei care deține stația GPL din Crevedia, a cărei explozie s-a soldat cu cinci morți și zeci de răniți.

În cazul lui Ionuț Doldurea, procurorii au pus sub sechestru un imobil din București şi șapte conturi bancare, iar în ceea ce îl privește pe Cosmin Stângă, sechestrul procurorilor vizează șapte clădiri din Capitală şi opt conturi bancare.

Pe Flagas SRL, firma celor doi, a fost instituit sechestru pentru cinci clădiri din Botoșani, patru din Călărași, 28 din Dâmbovița, șase din Giurgiu, 19 din Ilfov şi pentru un imobil în județul Olt.

Patronii stației GPL de la Crevedia, ARESTAȚI pentru 30 de zile – Avocatul a depus contestație

Patronii stației GPL de la Creevedia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Avocatul acestora a depus contestație. Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă sunt asociații firmei Flagas, societate care deține stația GPL de unde au pornit exploziile de la Crevedia, soldate cu morți și răniți.

Patronii firmei sunt acuzați de distrugere din culpă. În această infracțiune intră inclusiv aceea de ucidere din culpă pentru că în urma în urma exploziilor cinci oameni au murit.

De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă, fiind vorba despre firma care avea acea stație de GPL.

Avocatul celor doi – Florin Cojocaru a făcut contestație împotriva acestei masuri. 

Avocatul patronilor stației GPL de la Crevedia: „Le-am spus să nu dea declarații”

Patronii statiei GPL din Crevedia care a explodat pe 26 august nu au vorbit nici miercuri dimineata cu procurorii! Cei doi au preferat sa pastreze si in cadrul audierilor din aceasta dimineata tacerea afisata inca de marti seara, totul la indemnul avocatului lor, Florin Cojocaru.

Ionut Doldurea si Cosmin Stanga „au preferat sa afle acuzatiile care le sunt aduse” in acest caz, a mai spus avocatul firmei Flagas care deține stația GPL de la Crevedia.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentȘedință DECISIVĂ la Guvern: vor fi eliminate facilități fiscale pentru angajați – Austeritatea pregătită de Coaliție
Articolul următorJocurile subterane înainte de alegerile din 2024. Manevre disperate în laboratoarele puterii