Trei persoane bănuite că ar fi băgat în țară droguri de mare risc și care ar fi făcut trafic de droguri de mare risc au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Poliția a confiscat de la grupare 4,3 kilograme de cocaină, ce valorează pe piața neagră 430.000 de euro, și 5 autoturisme.

Anchetatorii spun că gruparea, care acționează din 2022, aducea cocaina din Germania și Olanda. Drogurile erau revândute în România engros, unor persoane de încredere ale traficanților.

Iar sarcinile în grupare erau bine definite. Unul dintre membri era cel care avea banii necesari pentru a cumpăra drogurile din străinătate. Un altul se ocupa de găsirea contactelor și de negocierile externe, iar cel de-al treilea era responsabil de transportul către România.

Polițiștii români, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au intrat pe firul afacerii și au început urmărirea suspecților.

Pe 23 februarie 2023, unul dintre bănuiți a adus în țară cocaină din Germania în România, cu mașina. Drogurile au fost preluate în București, de bănuitul care asigură finanțarea activității. De la acesta, cocaina a ajuns la cel de-al treilea membru al grupării care avea sarcină să o vândă. Nu a mai apucat.

O zi mai târziu, polițiștii au percheziționat mașina suspectului și au găsit cocaina și 8 comprimate de ecstasy. Anchetatorii au făcut și percheziții domiciliare și au găsit încă 1,8 kilograme de cocaină.

A doua captură

Trei zile mai târziu, pe 28 februarie, polițiștii au interceptat un transport de 2 kilograme de cocaină, tot într-o mașină. Drogurile erau destinate aceleiași grupări.

Au fost confiscate, în total, aproximativ 4,3 kilograme de cocaină ce valoarează, pe piața neagră, 430.000 de euro. Au mai fost confiscate și 5 autoturisme, dintre care trei de lux și un autoturism folosit pentru transportul drogurilor de mare risc.

Pe 25 februarie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 3 persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.

Ulterior, cele trei persoane bănuite au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Tribunalul București a admis propunerea de arestare preventivă a celor 3 bănuiți, până la data de 26 martie 2023.

Articolul precedentTarifele RCA ar putea fi plafonate. Prețurile polițelor cresc
Articolul următorFugarul Arsene, legături de afaceri cu grupul de la Cluj – Cine TREMURĂ după condamnarea baronului PSD