Percheziții de amploare, în județele Dâmbovița și Argeș! Autoritățile române au cooperat cu autoritățile de Germania și Franța pentru destructurarea unei grupări specializate în furt calificat și tăinuire.

Astfel, potrivit unui comunicat D.I.I.C.O.T, 46 de percheziții au avut loc ieri în cele două județe, iar alte 11 la locuințele unor membri ai grupului infracțional, aflate pe teritoriul Germaniei.

La data de 23.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Investigații Criminale au efectuat un număr de 46 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Dâmbovița și Argeș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Concomitent cu activitățile desfășurate pe teritoriul României, au fost efectuate alte 11 percheziții domiciliare la locuințele unor membri ai grupului infracțional, pe teritoriul Germaniei.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2015 – 2021, pe teritoriul României, s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, în scopul comiterii de infracțiuni contra patrimoniului, aceștia săvârșind peste 100 de infracțiuni de furt calificat din TIR-uri aflate în diferite parcări pe teritoriul Germaniei, Franței și Austriei, prejudiciul fiind de aproximativ 1,3 milioane de euro.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBunicii României, UMILIȚI, cu mâna întinsă după o viață de muncă – Cu ochii în lacrimi, așa așteaptă sărbătorile
Articolul următorBilanț coronavirus 24 noiembrie: 2.796 cazuri noi și 231 decese dintre care 36 anterioare