Județului Dâmbovița i-a revenit doar 1% din suma de 1.009.466.000 de lei alocată de Executiv, săptămâna trecută, din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital, adică aproape o optime din suma solicitată de Prefectură în luna octombrie.

În nota de fundamentare atașată proiectului se face o scurtă referire la nevoile județului Dâmbovița, arătându-se totuși că, “prin adresa Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița nr. 9.316/24.09.2021, a fost solicitată suma de 77.819 mii lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital a unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița. În contextul pandemiei determinate de noul coronavirus SARS-Cov-2, unitățile administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița se confruntă, în prezent, cu o situație dificilă generată de diminuări semnificative ale încasărilor la bugetele locale. Pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital la nivelul UAT-urilor din județul Dâmbovița, este necesară alocarea de fonduri în regim de urgență.”

Deși documentul consemnează contextul în care localitățile au rămas fără bani pentru cheltuieli curente și de capital, dar și nevoia urgentă a alocării de fonduri, rectificarea a adus, în Dâmbovița, doar 10.147.000 de lei, față de aproape 78 de milioane, suma solicitată.

Din total, 1,063 milioane de lei au mers către Consiliul Județean și aproape tot atât (800.000 lei) către orașul Pucioasa. Alte două orașe, Titu și Răcari, au primit 300.000, respectiv 400.000 de lei, iar pentru 22 de comune s-au alocat între 50.000 și 500.000 de lei, cele mai mari sume pentru mediul rural fiind prevăzute pentru localitățile Petrești și Bezdead.

“Dâmbovița este, încă o dată, bătaia de joc a unui om care trebuie să dispară din viața politică națională. În aceste ultime zile în Palatul Victoria, premierul Cîțu vrea să falimenteze și să blocheze proiectele primăriilor PSD din Dâmbovița. 360.000 de dâmbovițeni pentru care Guvernul nu a alocat niciun leu. Ce vină au oamenii aceștia? 21 de localități PNL din Dâmbovița, cu 96.000 de locuitori, au primit 84 de lei pentru fiecare persoană din comunitățile respective. 58 de localități PSD, cu 360.000 de locuitori, 0 lei. Primarii localităților PSD nu vor avea bani pentru asistență socială, pentru persoanele cu dizabilități, nu vor mai avea bani pentru salarii. Sunt proiecte cu fonduri europene care trebuie cofinanțate de aceste primării. Sunt proiecte în derulare care trebuie susținute. Nu sunt proiecte pentru PSD. Sunt proiecte pentru oamenii din acele localități”, a arătat acesta.

Ștefan a subliniat că din județ au plecat solicitări de peste 77.000.000 de lei, din care doar Consiliul Județean Dâmbovița ar avea nevoie de 35.000.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor curente ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și ale subunităților finanțate din bugetul local. Din acești bani se asigură cofinanțarea proiectelor care beneficiază de finanțare externă nerambursabilă, inclusiv cheltuieli neeligibile, precizează președintele CJ. ”Din 35.000.000 de lei solicitate de Consiliul Județean Dâmbovița, Cîțu, fără să îl intereseze că banii aceștia acoperă nevoile reale ale Consiliului, a alocat din pix 1.000.000 de lei. Doar 3% din sumele solicitate. La nivel național, suma a fost de peste 1 miliard de lei, iar județul Dâmbovița a primit 10.147.000. Adică 1%. Ceea ce face Cîțu se poate compara cu un adevărat război economic pe care acesta îl duce împotriva primăriilor PSD din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară”, a mai transmis președintele Consiliului Județean, acuzând că “nu există niciun fel de criteriu, altul decât cele strict politice, pentru finanțarea administrațiilor locale”. “Nu a ținut cont de tipul localității, mărimea acestora, numărul de locuitori, costuri efective sau angajamente în derulare. Pur și simplu asistăm la achitarea notei de plată pentru primarii PNL care l-au votat pe Cîțu la congresul lor penibil și, în același timp, la o răzbunare împotriva românilor, pentru că acest prim-ministru nociv și incompetent a fost dat jos în Parlament”, a mai transmis Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița și al PSD Dâmbovița.

 

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCulisele statului paralel | Michael Schmidt, omul din dreapta președintelui Iohannis – Legăturile cu serviciile ruse și germane
Articolul următorMichael Schmidt, preocupat de dezvăluirile de la Culisele statului paralel – Cât de vechi sunt relațiile cu președintele Iohannis