Ana Bogdan (71 WTA) a învins-o pe Anna Karolina Schmiedlova în două seturi, 7-5, 6-1, și a câștigat al doilea său turneu al anului, după cel de la Iași.
Ana Bogdan a început perfect partida cu principala favorită a turneului și a făcut break încă din primul game, avantaj pe care a reușit să-l conserve în primă fază.
Românca a avut șansa de a se desprinde la 4-1 în primul set, după ce a pus-o în dificultate pe Schmiedlova pe serviciul acesteia, dar a irosit cinci mingi de break și i-a permis slovacei să reducă din handicap, 2-3.
A fost un moment de cădere pentru Ana Bogdan, care imediat și-a cedat propriul serviciu și a fost egalată pe tabelă.
Un game important al setului a fost cel de-al nouălea, pe care Bogdan l-a câștigat fructificând singura sa minge de break avută, doar că nu a putut să mențină avantajul și i-a permis Schmidlovei ră reintre imediat în meci.
A fost un set al break-urilor, românca făcând apoi 6-5 și având o nouă ocazie de a închide prima parte pe propriul serviciu, lucru pe care l-a reușit în cele din urmă, 7-5.
Al doilea set a fost unul fără istoric, Bogdan impunându-se cu 6-1 pentru a câștiga astfel al doilea său turneu al anului.
Aceasta a fost a patra finală într-un turneu WTA125 pentru Ana Bogdan, după cea de la Limonges (2021), pierdută, și cele de la Iași (2022, 2023), câștigate.
Ana Bogdan, care s-a oprit în semifinale anul trecut la Parma, a primit un cec de 13.040 de euro și 160 de puncte WTA, în timp ce Schmiedlova s-a ales cu 7.390 de euro și 95 de puncte WTA.
Succes din turneul de la Parma o va propulsa pe Ana Bogdan până pe locul 61 WTA.
Sursă: Flashscore
Foto: Profimedia