Din 30 noiembrie, când „Laminor Winter Wonderland” și-a deschis porțile, 200.000 de bucureșteni au vizitat cel mai mare târg indoor și outdoor din România. Punctul de vârf a atins 11.000 de vizitatori, potrivit estimărilor jandarmeriei.
Odată cu aprinderea luminițelor în cadrul târgului, s-a dat startul distracției în incinta halei istorice Laminor. Clădirea în suprafață de șapte hectare, amenajată de sărbătoare, și-a așteptat vizitatorii cu numeroase zone de atracție.
Atracțiile târgului
La intrarea în târg, bradul împodobit a devenit reper de întâlnire în mijlocul mulțimii. În apropiere, caruselul i-a purtat fără oprire pe copii în „wonderland”, în vreme ce la scena în miniatură studenți de la UNATC au susținut spectacole cu tematică de sărbătoare. Copiii au mai avut de ales între atelierele creative de face-painting, baloane modelabile, jocuri teatrale și construcție păpuși sau spectacolele cu picioroange. Desigur, Moș Crăciun i-a primit pe copii în „audiență” la casa special amenajată pentru el, pregătit să asculte dorințele celor mici și să împartă cadouri.
Pe lângă preparatele tradiționale bucureștenii au avut parte de lounge-uri și coktailuri. În zona outdoor a târgului au fost amenajate patinoarul, dar și o zonă de food.
În partea opusă bradului din târg, vizitatorii au avut parte de trei seri incendiare pe scena unde au urcat artiști de top precum Nicole Cherry, Guess Who, Antonia, Inna, Emaa, Killa Fonic, Mira, Alina Eremia și The Motans. De asemenea, ziua Națională a României a fost sărbătorită cu voie bună prin concerte susținute de Surorile Oșoianu, Rapsodia Carpaților și Ana Maria Părășcioiu, Romanița și Fanfara Angelys.
Două party bus-uri (autobuze cu muzică și lumini) au preluat călătorii din stațiile STB și i-au adus la „Winter Wonderland”, pentru a vizita târgul.
Vești bune
Târgul de sărbători „Laminor Winter Wonderland” rămâne deschis până pe 2 ianuarie 2024, programul fiind de luni până joi de la ora 11.00 la ora 22.00, iar de vineri până duminică de la ora 10.00 la ora 23.00.
Accesul în zona târgului se poate face cu metroul, la stația Republica, dar și cu mijloacele de transport în comun, de suprafață, respectiv: tramvaiele 36, 46 și autobuzele 406, 452, 454, 457, 458, 509, 103, N109, N125.
Pentru cei care vor veni la târg cu mașina personală, Hala Laminor dispune de o parcare subterană de 1700 de locuri cu intrare din șoseaua Industriilor, unde accesul costa 10 lei/zi.