Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost atacată vineri de un bărbat într-o piaţă din Copenhaga. Atacatorul a fost arestat de forţele de ordine.

„Prim-ministrul Mette Frederiksen a fost lovită de un bărbat vineri seara în piaţa Kultorvet din Copenhaga. Bărbatul a fost arestat”, se arată într-un comunicat al biroului său, adăugând că doamna Frederiksen a fost „şocată de incident”, scrie Agerpres.

Poliţia din Copenhaga a confirmat că a avut loc un incident în care a fost implicat premierul, dar nu a oferit detalii suplimentare.

„O persoană a fost arestată în acest caz şi este supusă anchetei. Pentru moment, nu avem alte comentarii sau observaţii de făcut”, a declarat poliţia daneză.

 „Un bărbat a venit din direcţia opusă şi a împins-o puternic în umăr, făcând-o să se clatine în lateral. Deşi a fost împinsă cu putere, doamna Frederiksen nu a căzut la pământ”, au povestit două femei martore la incident pentru cotidianul danez BT.

Conform celor doi martori, prim-ministrul a intrat apoi într-o cafenea din apropiere ca să-şi revină. Ele l-au descris pe individ ca fiind înalt şi slab şi au adăugat că acesta a încercat să dispară repede, dar nu a avut timp să ajungă departe pentru că a fost prins şi pus la pământ de bărbaţi în costum.

Michel, Metsola şi von der Leyen au reacţionat

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au condamnat atacul împotriva primului ministru Frederiksen.

Atacul asupra premierului danez, Mette Frederiksen, vineri într-o piaţă din Copenhaga este „revoltător”, a reacţionat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, subliniind că „violenţa (nu îşi are) locul în politică”, notează Agenţia France Presse.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, s-a declarat la rândul său „indignat” şi a condamnat „ferm”, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, „această agresiune laşă”, care a avut loc în timp ce danezii se pregătesc să participe duminică la alegerile europene.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat, de asemenea, ceea ce ea a numit un „act josnic care vine împotriva a tot ceea ce credem şi apărăm în Europa”, într-o declaraţie postată pe reţelele de socializare.

Multe atacuri asupra oamenilor politici

Acest atac vine după o serie de agresiuni împotriva unor personalităţi politice de toate orientările, la locul lor de muncă sau în campania electorală din Germania, în preajma alegerilor europene din această săptămână.

Pe 15 mai, prim-ministrul slovac Robert Fico a fost împuşcat de mai multe ori de la mică distanţă în timp ce îşi saluta susţinătorii după o şedinţă de guvern în oraşul Handlova, în centrul Slovaciei.

Fico, care a supravieţuit tentativei de asasinat, a fost dus la un spital dintr-un oraş vecin după atacul armat, unde a suferit două intervenţii chirurgicale grele.

Cine e Mette Frederiksen?

Mette Frederiksen s-a născut la Aalborg în Danemarca în 1977 şi ete liderul social democraţilor.

În 2019, Mette Frederiksen a devenit cel mai tânăr prim-ministru al ţării sale şi a reuşit să-şi păstreze postul ieşind învingătoare la alegerile generale din 2022.

Este a doua femeia care deţine funcţia de prim ministru în Danemarca după Helle Thorning-Schmidt. Frederiksen a condus în trecut şi ministerele muncii şi justiţiei.

La începutul anilor 2000, ea a denunţat politica de imigraţie a Danemarcei drept una dintre „cele mai dure din Europa”. Dar, la fel ca majoritatea liderilor politici din ţară, această femeie de 46 de ani şi-a schimbat discursul între timp, iar guvernul ei a pledat în favoarea unei politici „zero refugiaţi”

 

Articolul precedent8 iunie, Ziua Mondială a Oceanelor
Articolul următorRomânia – Liechtenstein 0-0, în ultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024