Un accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc la Târgoviște, la orele amiezii. Deși inițial au fost solicitați și pompierii cu o mașină de descarcerare până la urmă nu a mai fost necesară intervenția acestora. două persoane au fost rănite ușor.
Accidentul a avut loc la Târgoviște, pe calea București, în jurul orei 14.30. Este vorba de o coliziune în care au fost implicate două autoturisme, datorată nepăstrării distanței regulamentare în mers.
În urma coliziunii două persoane (conform ISU Dâmbovița) au fost rănite ușor.
Inițial, la locul accidentului a fost solicitată și intervenția pompierilor dâmbovițeni cu o mașină de descarcerare, dar ulterior s-a constat că nu a mai fost nevoie de aceasta. Una dintre persoane rănite a fost preluată de ambulanța SMURD și transportată la UPU Târgoviște.
La fața locului se efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.