Coronavirusul a ajuns și în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Conform unor surse medicale, se pare că este vorba deja de trei cazuri confirmate,între acestea fiind un medic.
Conform surselor, la secția de Psihiatrie a a SJUT, aflată în Târgoviste (strada Laminorului) sunt, la momentul actual, 20 mai 2020, confirmate trei cazuri de coronavirus. Se pare că virusul a fost adus de un bărbat ce a fost internat în urmă cu doar câteva zile. Ulterior acesta a prezentat simptome specifice COVID 19 si a fost testat, rezultaul fiind pozitiv.
În urma anchetei epidemiologice și a testării personalului, dar și a pacientilor internați în unitatea medicală, a fost confirmat un alt caz. Este vorba de un medic din cadrul spitalului, ce a intrat în contact cu pacientul infectat. Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița nu a anunțat momentan nimic despre situația de la această unitate medicală, dar conform surselor este o ancheta epidemilologică în desfășurare.
Anterior, o altă persoana din această unitate medicală, paznicul unității, fusese confirmată cu coronavirus.