Primăria Brănești, una dintre cele mai mici comune din Dâmbovița, după ce că nu prea are fonduri, s-a ales și cu o amendă de 10.000 de lei. Aceast „cadou” a venit din partea celor de la Garda de Mediu Dâmbovița, după ce, pe raza localității, au fost identificate depozite neconforme de gunoi, ce erau incendiate în mod constant.

Comuna dâmbovițeană Brănești, o comunitate de sub 5000 de locuitori, ce cuprinde doar două sate ( Brănești și Priboiu) nu prea are deloc noroc. Mai ales în ceea ce privește fondurile. Garda de Mediu Dâmbovița a amendat UAT-ul cu suma de 10.000 de lei. Conform unui comunicat al comisarilor de la Garda de Mediu Dâmbovița:

Imagine

Sursa foto-Garda de Mediu Dâmbovița

„În urma verificărilor efectuate pe raza UAT Brănești, zona pod Priboiu, a fost identificat un container metalic de 10 mc în care ardeau deșeurile colectate. Deasemenea au mai fost identificate deșeuri, provenite din gospodării, abandonate în zona respectivă. Pentru neconformitățile constatate s-au impus măsuri de colectare și eliminare a deșeurilor prin societăți autorizate în acest sens și a fost sancționată UAT Brănești cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii 211/ 2011 – privind regimul deșeurilor.”

Imagine

Foto- Brănești, judetul Dâmbovița

În ultima vreme,în judetul Dâmbovița, se desfăsoară o amplă acțiune de identificare a depozitelor neconforme de gunoi mejar. Activitatea este însă extrem de dificilă, mai ales în ceea ce privește măsurile ce vor fi luate. Asta pentru că intreg judetul,în special în zonele rural,e este transformat de localnici în veritabile gropi de gunoi neautorizate, practic depozitarea gunoiului menajer sau din construcții fiind un adevarat sport județean dacă nu cumva chiar național.

Articolul precedentCardul de sănătate devine obligatoriu de miercuri, 1 iulie, pentru unele servicii medicale
Articolul următorInterviu Realitatea PLUS – Liviu Dragnea, dezvăluiri bombă: Cine dorea cu orice preț schimbările în Justiție?