Bogdan Drăgoi a fost ministru al Finantelor în Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu și secretar de stat în Ministerul Finanțelor. El este cunoscut și pentru legăturile politice ale familiei sale. Tatăl său, Dan Drăgoi, a fost un apropiat al generalului Victor Atanasie Stănculescu, iar în ultimii ani presa a scris despre relația acestuia cu Adriean Videanu. Înainte să intre în zona administrației publice, Bogdan Drăgoi a lucrat în mediul privat. Timp de aproape doi ani, în 2002 și 2003, a fost analist de afaceri la compania Inquam Limited UK, după care a devenit asociat în cadrul companiei.
De la Finanțe a fost schimbat în anul 2007. Apoi, Bogdan Drăgoi a fost numit director general economic în Primaria Capitalei, în timpul mandatului lui Adriean Videanu. A revenit în 2009 ca secretar de stat la Finanțe, fiind adus de Gheorghe Pogea, ministru la vremea aceea și partener de afaceri cu Adriean Videanu. Din 2009, Bogdan Drăgoi a fost responsabil de asigurarea finanțării bugetului național prin funcția de șef al Trezoreriei.
Bogdan Drăgoi a încasat în 2009 peste 500.000 de lei de la CEC, Eximbank, Fondul Proprietatea şi Hidroelectrica. În toate aceste societăţi Bogdan Drăgoi a fost membru în Consiliul de Administraţie.
Una dintre afacerile familiei Drăgoi a costat fiecare român un dolar, potrivit unei investigații Rise Project. Decontul a avut loc în 2007, dar lovitura a fost dată cu zece ani mai devreme prin firma londoneză Sidex International Ltd. Compania a funcționat ca broker de materii prime pentru aprovizionarea combinatului Sidex Galați, dar și ca intermediar pentru exporturile de aici. Printre directorii firmei au figurat Dan Drăgoi, tatăl fostului ministru de Finanțe, Gheorghe Ionescu și Raymond De Rubeis, partener de afaceri cu familia Drăgoi. Firma engleză era împărțită de grupul Balli și de combinatul Sidex-Galați. Totodată, de când a intrat în rezervă Dan Drăgoi, tatăl lui Bogdan a fost asociat în zeci de afaceri cu parteneri influenți. Printre ei, fostul director SRI Virgil Măgureanu sau fostul director RA-APPS Cristian Vlaicu.