A sosit momentul reconsiderării măsurilor luate în trecut de Comisia Europeană și permiterea anumitor proteine în furajele pentru porcine și păsări, a transmis eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European.
Dan Motreanu a participat la dezbaterea privind noua propunere a Comisiei Europene de ridicare a interzicerii folosirii proteinelor de origine animală în furajele pentru porcine și pasări, ce a avut loc în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte este.
”Encefalopatia spongiformă transmisibilă a dus la interzicerea folosirii proteinelor de origine animală pentru furajele utilizate la hrana bovinelor, porcinelor și a păsărilor, acum 20 de ani. Situația s-a îmbunătățit între timp și acum boala este aproape absentă, ultimul caz fiind în 2016”, a explicat eurodeputatul român.
Acesta a dat asigurări că această decizie se bazează pe avizul științific și pe testare.