Şase persoane, printre care şi un copil, au ajuns la spital în această după amiază după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident grav petrecut în comuna dâmboviţeană Corbii Mari.
Pompierii de la Descarcerare au intervenit cu trei echipaje şi au scos victimele dintre fiarele contorsionate.
Accidentul a avut loc pe DJ 701, în Corbii Mari, în apropiere de Autostrada A 1 Bucureşti – Piteşti.
O maşină condusă de un tânăr de 20 de ani a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu o alta, condusă regulamentar de un tânăr de 33 de ani. Victimele sunt conştiente, cooperante şi prezintă multiple traumatisme.
Acestea au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate.
Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri mai multe zeci de minute. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Sursa: Realitatea de Dambovita