Un accident violent s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 72, la intersecția Ungureni-Lucieni, din județul Dâmbovița. Din primele informații două persoane au fost rănite, după ce trei mașini, două autoturisme și o autoutilitară, au intrat în coliziune.

Persoanele rănite au refuzat transportul la spital. În schimb, la locul accidentului au fost asistate medical. Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște.

“Intervenție a pompierilor de la Detașamentul Târgoviște pentru asigurare zonă în cazul unui accident în comuna Lucieni, la intersecția Ungureni-Lucieni. Din primele informații sunt 3 auto implicate. La locul evenimentului acționează pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. SAJ Dâmbovița a deplasat două echipaje.

La sosirea echipajelor de intervenție nu erau persoane încarcerate și au identificat două persoane rănite ușor, care au fost asistate medical de echipajele SAJ. Acestea au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile mașinilor și asigură îndepărtarea resturilor și sablarea corasabilului pentru siguranța participanților la trafic”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentLudovic Orban, dezvăluiri incendiare despre PLANUL de blocare a alianței PNL-PSD – Culisele statului paralel, astăzi, la ora 18.00
Articolul următorDâmbovița: Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan