Patru șoferi de TIR din Turcia, care nu aveau drept de muncă în România, au fost opriți în trafic de polițiști pe raza orașului Găești.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că aceștia au încălcat mai multe reglementări în vigoare, în ceea ce privește transportul de mărfuri. Cel mai probabil, cei patru bărbați vor fi expulzați.

“În dimineața zilei de 1 aprilie, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au oprit în trafic patru ansambluri de vehicule destinate transportului de marfă conduse de patru cetățeni de origine turcă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbații nu aveau dreptul de muncă în România.

De asemenea, a fost constatate încălcări naționale și europene ale legislației naționale și europene privind transporturile rutiere, fiind aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 77.000 de lei. Dintre acestea, 20 au fost conform prevederilor O.G. nr. 37/2007.

La verificări a participat și un polițist din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1.

La fața locului s-au deplasat și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița pentru efectuarea de verificări conform competenței.

Totodată, polițiștii au solicitat sprijinul Biroului pentru Imigrări Dâmbovița pentru preluarea cetățenilor în vederea demarărilor procedurilor de expulzare”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentVirgil Popescu, ministrul Energiei: ”România este una dintre cele mai puţin dependente state de gazul rusesc. Nu există motive de panică, avem suficiente stocuri”
Articolul următorPOIM: 210 contracte în valoare de 456 milioane lei, semnate în luna martie 2022