”Lucrările de la podul de pe peste râul Argeș, din comuna Corbii Mari, au fost de o mai mare anvergură pentru că a fost nevoie de demontarea și remontarea acestuia, în condițiile în care dimensiunile sunt considerabile, 277 m lungime și lățimea de 6 m. Investiția se ridică aici la aproximativ 10.000.000 de lei, bani asigurați prin PNDL – Programul Național de Dezvoltare Locală.
În ceea ce privește podul de peste Sabar pe DJ 401A, de la Odobești, acesta a fost construit de la zero, valoarea totală fiind de peste 4.600.000 de lei. Noua construcție are o lungime de 21 metri și lățime de aproximativ 8 metri. Și aici au fost realizate lucrări pe cele două trotuare, au fost montate 8 grinzi, a fost turnată hidroizolația și placa de suprabetonare”, au fost informațiile furnizate de șeful administrației județene.
Sursa: Realitatea de Dambovita