Pe fondul crescut al cazurilor de îmbolnăviri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este foarte probabil ca această săptămână să fie a treia de creştere consecutivă a cazurilor de gripă şi prin urmare să se declare “stare de epidemie de gripă”.

În fiecare joi se publică cifrele pentru săptămâna anterioară de observație, iar potrivit algoritmului de declarare a stării de epidemie valabil pentru orice țară din UE, dacă există o creştere progresivă timp de trei săptămâni a cazurilor cu minimum 20% în fiecare săptămână consecutiv şi o rată de izolare a virusurilor gripale care depăşeşte 10% din totalul prelevatelor se certifică apariţia epidemiei.

„Aşteptăm cifrele de mâine, joi se face bilanţul, este foarte probabil ca să avem a treia săptămână de creştere consecutivă şi atunci sigur se va declara această situaţie ca stare de epidemie de gripă. Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi. Este vorba despre măsurile care se iau la nivelul unităţilor sanitare pentru limitarea vizitelor, în spital în perioada cât va evolua această stare de epidemie, pe de o parte.

Pe de altă parte, se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu. O să intre şi un set de recomandări generale pentru populaţie – orice persoană răcită, inclusiv copiii, să nu se întoarcă în colectivitate decât după ce simptomele dispar, pentru că cel mai important lucru este să fii izolat şi să nu transmiţi mai departe infecţia respiratori”, a arătat Alexandru Rafila, la un post național TV.

Totodată, ministrul a precizat că nu este nevoie de măsuri care să ducă la suspendarea activității școlare: „Nu cred să fie nevoie de măsuri care să ducă la închiderea activităţii şcolare. Măsurile vor fi de informare a inspectoratelor şcolare… inclusiv trimiterea acasă a copiilor care sunt răciţi dacă părinţii i-au adus la şcoală în ciuda evidenţelor că au simptome. Vaccinarea împotriva gripei este în continuare recomandată şi pentru personalul didactic sau vaccinarea cu noua formulă a vaccinului împotriva infecţiei cu noul coronavirus este de asemenea recomandat”.

Încă o dată, ministrul a spus că antibioticele nu trebuie utilizate decât în cazul infecţiilor bacteriene şi nu trebuie folosite în infecţiile virale, iar prezentarea la unităţile de primiri urgenţe ar trebui să fie rezervată cazurilor medii şi grave.

În ceea ce privește gripa, au fost raportate la nivel național, în săptămâna 19-25 decembrie, 2.685 cazuri de gripă clinică comparativ cu 1644 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă și cu 79 cazuri înregistrate în săptămâna 5-11 decembrie 2022.

Articolul precedentAdolescent din Dâmbovița, reținut după ce a furat combustibil din rezervorul unui autocamion
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET