Un accident grav s-a produs, duminică seara, pe Drumul Județean 711 A, pe raza localității Corbii Mari.

O mașină s-a răsturnat în afara carosabilului, iar o persoană a fost rănită. Victima a fost transportată la CPU Titu pentru îngrijiri și investigații medicale.

„La locul accidentului a fost găsit un autovehicul răsturnat și o persoană rănită, conștientă, aceasta fiind asistată medical de către echipajul SMURD. Victima este transportată la CPU Titu”, au transmis pompierii dâmbovițeni.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii Potlogi, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCod galben de ceață în 15 județe din România
Articolul următorImpact violent între două autovehicule pe DN 71, la Pietroşiţa. Un minor de 7 ani a fost transportat la spital