„Este nevoie de un șoc la echipă”, a fost mesajul neoficial transmis de acționarii clubului de fotbal Chindia Târgoviște, după ultimele rezulatate ale echipei, două înfrângeri fară gol marcat în campionat. Viorel Moldovan, antrenorul celor de la Chindia Târgoviște a fost îndepărtat de la club, în sensul în care contractul acestuia, ce expira la data de 30 iunie, nu a mai fost prelungit. Noul antrenor al echipei se afla deja la Târgoviște iar numele acestuia va fi anunțat oficial pe parcursul zilei de astăzi, 29 iunie.

Update

Foto-Viorel Moldovan (iulie 2019)

Foto-Emil Săndoi (după un meci Chindia-FC Argeș 2-4, liga II, 2018)

Deși nu ar fi vrut să se afle înainte ca anunțul să fie făcut oficial, informația deja a „transpirat”. Chindia Târgoviste va fi antrenată de Emil Săndoi, tehnician al cărui nume a mai fost vehiculat, la Târgoviște, ca posibil înlocuitor al lui Viorel Moldovan, în perioada în care Moldovan era curtat de Dinamo București (iulie 2019). Emil Sădoi a antrenat ultima dată ( în perioada 2017-2019) echipa FC Argeș (liga a II-a de fotbal).

Știre inițială

Clubul Chindia Târgoviște urmează să anunțe oficial (29 iunie) despărțirea de antrenorul Viorel Moldovan, după ce dâmbovițenii au ajuns pe loc retrogradabil în liga întâi. Ultimele rezultate înregistrate de echipă ( 0-1, cu Clinceni și  0-2, cu Poli Iași) sunt argumentele acționarilor echipei (Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița) ce au dus la îndepărtarea lui Viorel Moldovan.

De fapt, este vorba despre refuzul prelungirii contractului cu antrenorul, contract ce expiră în data de 30 iunie. Nu a fost vorba de o demisie a antrenorului, au precizat surse din interiorul clubului. Viorel Moldovan a reușit promovarea în prima ligă, de pe prima poziție, în sezonul 2018-2019, cu cei de la Chindia. Ulterior, contractul acestuia a fost prelungit cu încă un an, de club. Surse din interiorul clubului vorbesc despre un contract de aproximativ 9000 de euro lunar, cât câștiga Viorel Moldovan, ceea ce face din acesta unul dintre cei mai bine plătiți antrenori din Liga I.

Imagine

La această oră (29 iunie, ora 10.00) Viorel Moldovan conduce un ultim antrenament al celor de la Chindia Târgoviste, antrenament ce are loc în baza de pregătire a Chindiei, de la Aninoasa (lângă Târgoviste). Conform unor surse, noul antrenor al celor de la Chindia va fi anunțat pe parcursul zilei de astăzi (29 iunie) numele acestuia urmând să fie făcut public de club în doar câteva ore. Este vorba de un nume cu greutate din fotbalul românesc. Noul antrenor va conduce, de pe banca, echipa la meciul pe care dâmbovițenii în vor disputa miercuri, 1 iulie, în compania celor de la FC Voluntari, în play out-ul ligii naționale de fotbal.

Imagine

Pâna la acestă oră singurii ce au reacționat oficial au fost suporterii celor de la Chindia. Pe pagina de facebook a acestora (FC Chindia Târgoviste) fiind postat mesajul:

„Mulțumim pentru tot, Viorel Moldovan! Mult succes mai departe!”

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 11. De la priza de Teleorman, la drona bulgărească
Articolul următorProduse vestimentare contrafăcute, confiscate de jandarmi, la Târgoviște