Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat o acțiune tematică de control la depozitele de legume și fructe și piețele agroalimentare din județele Ilfov și Dâmbovița.

La această acțiune au participat 12 echipe de control formate din inspectori din Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din București, Constanța, Ialomița și Ilfov, coordonate de reprezentanți ai ANSVSA. Au fost verificate trasabilitatea, siguranța și igiena produselor alimentare.

În timpul controalelor, s-au prelevat probe (din morcovi, ardei gras, ardei kapia, roșii ciorchine, dovlecei, banane, piersici, lămâi, salată iceberg, roșii) pentru determinarea prezenței sau a depășirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din București și Constanța.

De asemenea, de importanță a fost și verificarea procedurii de rechemare a produselor de la beneficiari, în situațiile în care există produse neconforme.

Au fost verificate 13 unități de depozitare și comercializare legume-fructe, iar pentru neconformitățile constatate au fos aplicate 9 amenzi contravenționale, în valoare totală de 121.000 de lei. În plus, au fost emise 2 Ordonanțe de suspendare a activității și o Ordonanță de interzicere a activității.

Dintre principalele deficiențele constatate, menționăm:

  • igiena necorespunzătoare a spațiilor de depozitare și ambalare;
  • depozitarea necorespunzătoare (paleți cu produse alterate lângă cei cu produse corespunzătoare);
  • legume și fructe alterate și ambalaje deteriorate prezente în spațiul de depozitare;
  • trasabilitatea și etichetarea necorespunzătoare a legumelor și fructelor;
  • lipsa programului de autocontrol la produsele de origine non animală;
  • nonexistența procedurii de rechemare a produselor neconforme;
  • absența fișelor care atestă sănătatea personalului.

Totodată a fost reținută oficial o cantitate totală de 20.600 de kg de legume și fructe (lămâi și ceapă), care a fost dirijată pentru neutralizare la o unitate autorizată.

Acest tip de acțiuni realizate împreună cu alte instituții ale statului vor continua în direcția unei protecții cât mai eficiente a sănătății publice.

Articolul precedentMediile pentru elevii din clasa a XII-a pot fi încheiate până în 9 iunie. Perioada de înscriere pentru Bacalaureat, prelungită
Articolul următorPreședintele Iohannis și liderii Coaliției au decis – salariile dascălilor cresc etapizat. Sindicatele din educație au decis să continue greva și să nu accepte oferta