Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile subordonate, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în instituţia proprie de învăţământ, program de studii postliceale, învățământ militar preuniversitar, cu durata de 1 an, sesiunea 2021, pentru locurile repartizate sistemului poliţiei penitenciare, astfel:

Cursuri de zi, cu durata studiilor de 1 an – 240 locuri, repartizate după cum urmează:

1.Specializarea Siguranța deținerii și regim penitenciar

– 20 de locuri – femei

– 199 de locuri – bărbați

  1. b) Specializarea economico-administrativ

          – 21 de locuri – bărbaţi și femei

Candidații la concursul de admitere organizat de Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, sesiunea 2021, pot opta pentru o singură specializare dintre cele două menționate.

Înscrierea la concursul de admitere presupune, astfel, exprimarea unei singure opțiuni și constituirea unui singur dosar de candidat.

Depunerea dosarelor de înscriere la concursul de admitere se realizează până la data de 03 septembrie 2021, la sediul Penitenciarului Giurgiu.

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna și aparatul central al Administrației Naționale a Penitenciarelor NU RECRUTEAZĂ CANDIDAȚI, prin urmare, la aceste instituții, nu se pot depune cereri de înscriere la concursul de admitere.

Relaţii suplimentare privind procesul de recrutare, selecție și admitere pot fi obţinute de la sediile unităţilor penitenciare din ţară (http://anp.gov.ro/organizare/unitati-subordonate/), prin grija lucrătorilor de la structurile de resurse umane si formare profesională,  precum şi pe pagina de internet a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, www.anp.gov.ro, link: http://anp.gov.ro/blog/scoala-nationala-de-pregatire-a-agentilor-de-penitenciare-targu-ocna/ a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna – secțiunea Admitere 2021 – link: http://anp.gov.ro/scoala-nationala-de-pregatire-a-agentilor-de-penitenciar-targu-ocna/  sau Penitenciarul Giurgiu – secțiunea CARIERĂ/Școlarizare – oferta educațională – link: http://anp.gov.ro/penitenciarul-giurgiu/2019/10/09/scolarizare/

 

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 august: 544 cazuri noi, 6 decese
Articolul următorElev din Dâmbovița, eliminat de la Bacalaureat după ce a încercat să copieze cu telefonul mobil