Având în vedere promulgarea Legii nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţă publică următoarele:
Prin Legea nr. 135/2020, a fost stabilită data de 27 septembrie 2020 ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. În cazul unui nou tur de scrutin, acesta are loc la două săptămâni de la primul tur, respectiv în data de 11 octombrie 2020.
De la data de 20 iulie 2020, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti.
Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar perioada de depunere a candidaturilor este 7 – 18 august.
Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia în data de 26 septembrie, ora 07.00.