Persoanele infectate cu noul coronavirus – atât cele aflate în carantină sau izolare, cât şi cele din spitale – vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă,a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică.

„Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului”, a declarat Mituleţu-Buică într-un interviu acordat Agerpres.

El a precizat că vor fi „condiţii speciale” doar pentru bolnavii aflaţi în secţiile de terapie intensivă, unde se vor lua măsuri suplimentare de siguranţă.

 
„Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi luate toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane”, a susţinut preşedintele AEP.
Articolul precedentRaed Arafat: Copiii să stea acasă dacă au orice simptom de răceală. Revenirea la starea de urgență, o opțiune
Articolul următorŞi-a găsit fratele carbonizat în casă. Ce au stabilit pompierii