Administrația Națională de Meteorologie a emis joi două avertizări  COD GALBEN și COD PORTOCALIU de vreme rea, valabile pentru majoritatea județelor din țară, începând de azi de la ora 10.00 și până mâine dimineață la ora 6.00. 

 

Astfel, pentru județele Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia este valabilă o avertizare COD GALBEN, în intervalul 28 aprilie, ora 10.00 – 29 aprilie, ora 6.00, unde vor cădea cantități însemnate de apă și, local, instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Pe parcursul zilei de joi  în Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În noaptea de joi spre vineri (28/29 aprilie) aria ploilor se va restrânge spre nord-estul țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

 

Pentru județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău, meteorologii au emis o avertizare COD PORTOCALIU, valabilă în intervalul 28 aprilie, ora 12.00 – 29 aprilie, ora 6.00, unde vor fi ploi abundente și se vor acumula cantități de apă de 40…70 l/mp.

 

Articolul precedentALERTĂ METEO! Au fost emise două avertizări COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU de ploi abundente în cea mai mare parte din țară
Articolul următorPTF: Peste 8.600 de ucraineni au intrat miercuri în România, cu 30% mai mulţi decât marţi