În ultimele 24 de ore polițiștii dâmbovițeni au pus în aplicare două mandate de privare de libertate, pe numele a două femei din localitățile Suseni și Voia.

Cele două au fost condamnate la ani grei de pușcărie, pentru infracțiuni de omor și trafic de minori.

“La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Tribunalul Argeș, pe numele unei femei, de 37 de ani, din Suseni.

Aceasta a fost condamnată la executarea a zece ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, fiind depusă în Penitenciarul Târgșor.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au pus în aplicare un alt mandat de executare a unei pedepse privative emis de Tribunalul Argeș, pe numele unei femei, de 31 de ani, din localitatea Voia.

Aceasta a fost condamnată la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiind depusă în Penitenciarul Târgșor.“

Se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPHG Consulting, firma de consultanță care a dat României un președinte, premieri, miniștri. Portofoliu de top, management și leadership
Articolul următorINCENDIU la Spitalul Covid MOVILA, din Ploiești! Planul roșu, activat! 2 morți și 16 pacienți evacuați