Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a creat o adresă de mail specială pentru persoanele care vor să emnaleze nereguli referitoare la contractele de creditare.

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat.”, se arată în comunicatul transmis de către ANPC.

Adresa de mail este [email protected], iar prin intermediul acesteia consumatorii pot transmite probleme de tipul:

– creșterea exagerată a ratelor și, ca atare, a gradului său de îndatorare, față de momentul contractării creditului
– creșterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale

– prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluției de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă și 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziție mai multe posibilități de rambursare pentru a alege

În cazul în care doriți să semnalați astfel de situații, transmiteți, pe adresa de e-mail menționată, scanarea următoarelor documente:

– contractul si scadențarul inițial;

– valoarea actuală a ratei;

– notificările primite de la bancă;

– venitul net al titularului, la momentul contractării și în prezent;

– corespondența pe care ați avut-o cu banca.

„Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiți sau munciți în altă țară a Uniunii Europene, dețineți un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo și doriți să veniți în sprijinul instituției noastre – pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar – trimteți, pe aceeași adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conțină nivelul ratelor, scadențarele, dobânzile sau orice altă informație referitoare la derularea creditului doriți să ne puneți la dispoziție, fără a ne dezvălui datele Dvs. personale.”, se mai arată în comunicatul transmis de către ANPC.

Articolul precedentDâmboviţa. Accident rutier pe Autostrada A1, la kilometrul 73, între două autotrenuri
Articolul următorDebitul Dunării, peste mediile multianuale ale lunilor mai şi iunie pe parcursul săptămânii viitoare