Viorel Moldovan, antrenorul celor de la Chindia Târgoviște, a avut o serie de reacții ironice legat de perspectiva reluării campionatului național de fotbal, foarte aproape de data de 15 mai, când este preconizat a se renunța la starea de urgență, în România. „Ne batem joc de jucători. Jucăm doar  să jucăm”, a spus Moldovan, între altele,în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni.

Ironiile au curs în valuri în cadrul unui interviu acordat de Viorel Moldovn unui post de televiziune. Antrenorul celor de la Chindia Târgoviste a ironizat toate deciziile ce privesc reluarea competițiilor fotbalistice:

„Nu sunt atât de optimist. E foarte bine să reiei antrenamentele, dar nu pe repede-înainte. Am mai văzut și eu ce declarații dau unii, că ne ajung 3 săptămâni. Eu unul zic să îi dăm direct, pe viteză.

Ne batem joc de jucători. Jucăm doar să jucăm. Din punctul meu de vedere e complet compromis sezonul. Nu va mai fi ce a fost, dar trebuie să jucăm. Asta e”, a fost concluzia lui Viorel Molodvan la Digi Sport.

Moldovan a mai spus că ar fi fost de acord că o schimbare de sistem competițional, pentru că acum era cea mai bună variantă posibilă.

„Trebuia să se ia în calcul clasamentul după sezonul regulat. Fără retrogradări, să promoveze 4 echipe din Liga 2. Văd o grămadă de protocoale, însă sunt foarte greu de aplicat. Eu nu pot să respir când îmi pun mască, dar cum să joace un jucător?!

Uneori mă pufnește râsul, dar e ok. Mai era varianta aia cu Antalya. Mie mi-ar fi plăcut în Maldive, Mauritius. Am fi jucat pe insule, am fi avut fiecare insula lui, insula Dinamo cu insula Chindia, insula Craiova cu FCSB”, a încheiat tehnicianul târgoviștenilor.

Articolul precedentBătaie cu topoare între ciobani, la Bezdead. Un tânăr a decedat
Articolul următorSentință definitivă: 5 ani de închisoare pentru subofițerul ISU Dâmbovița, prins în flagrant că lua mită 6000 de lei