Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în același timp și președinte interimar al PSD Dâmbovița, a fost prezentă la Târgoviște, de ziua națională, în dublă calitate. Pe lângă aparițiile publice, în calitate de ministru, la ceremoniile dedicate aniversării Centenarului, Rovana Plumb s-a întâlnit și cu membrii PSD Dâmbovița, o organizație dezbinată, aparent, după excluderea lui Adrian Țuțuianu, fost lider, din partid.

Rovana Plumb a fost prezentă, în afara de momentului depunerii de coroane, la monumentul eroilor, la ceremoniile dedicate zilei de 1 decembrie, și la Primăria Târgoviște, o instituție în care, edilul șef, Daniel Cristian Stan, președinte al PSD Târgoviște, este un cunoscut apropiat al lui Adrian Țuțuianu, fostul lider al PSD Dâmbovița.

Chiar dacă  Rovana Plumb și Cristian Stan, au plantat un stejar împreună, în fața Primăriei Târgoviște, evenimentul nu a fost reflectat decât de segmentele apropiate politic de Rovana Plumb, în vreme ce, din administrația locală, primăria Târgoviște, nimeni nu a adus aminte de întâlnirea cu Rovana Plumb. Dovadă stau paginile personale de facebook, ale primarului și viceprimarilor Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, Cristian Rădulescu și Monica Ilie, toți membri PSD.

De remarcat este și faptul că, ulterior, Rovana Plumb s-a fotografiat alături de membrii PSD Dâmbovița, aleși locali, județeni și parlamentari, sugerând reconcilierea în interiorul organizației, PSD Dâmbovița. Asta după ce, cu doar câteva zile în urmă, și fostul lider, Adrian Țuțuianu, făcuse același lucru, mulți dintre cei ce apar în aceste poze, fiind în ambele fotografii.

Reamintim că, în PSD Dâmbovița există un adevărat război al declarațiilor, între tabere. Pe de o parte tabăra Adrian Țuțuianu, fostul lider al organizației, actualmente senator independent, și, pe de altă parte, tabăra actualui președinte interimar, Rovana Plumb, în același timp ministru al fondurilor europene, în cabinetul Dăncilă.

Susa fotofacebook, Psd-Dambovita-oficial

Articolul precedentFOTO Primăria Târgoviște a aprins bradul de Crăciun
Articolul următorA făcut mașina praf. Autoturism s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului