Un maraton de vaccinare anti-COVID-19 are loc în acest week-end la Dâmbovița Mall din Târgoviște. Cei care doresc să se imunizeze pot face acest lucru și astăzi, fără programare, doar cu buletinul , între orele 10.00 -20.00.

Ieri, în prima zi a maratonului de vaccinare s-au imunizat 276 de persoane.

Acesta este organizat de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița, Primăria Târgoviște și Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița. Vaccinarea se adresează tuturor persoanelor peste 16 ani, fiind utilizat vaccinul Pfizer-BionTech.

Înainte de startul maratonului de imunizare de la Dâmbovița Mall, cei de la DSP Dâmbovița transmiteau: “Vă așteptăm la vaccinare, singura soluție pentru revenirea la o viață normală”.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedent307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorTransport agabaritic. Restricții de trafic pe  mai multe artere rutiere