O amplă acțiunea polițiștilor dâmbovițeni, desfășurată în noaptea de 20-21 iulie,pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic, a fost ghinion pentru doi dâmbovițeni. Au fost prinși că s-au urcat la volan, după ce consumaseră băuturi alcoolice.

În noaptea de 20 spre 21 iulie a.c., polițiștii rutieri au acționat, pe raza județului Dâmbovița, pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic.

Astfel, doi bărbați au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule pe raza județului Dâmbovița, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii peste limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.”

Sursa- IPJ Dâmbovița

Articolul precedentCod Galben de furtună (și) în Dâmbovița, pentru data de 22 iulie
Articolul următorMega acțiune a Poliției Rutiere. Când va avea loc