Un bărbat din Găești, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție față de mama sa.
 
Acesta nu a mai ținut cont de această măsura și a tăbărât în curtea femeii, unde ar fi încălcat măsurile stabilite de prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Găești.

Astăzi, 12 mai, bărbatul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

„La data de 11 mai, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat de 53 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție căreia din măsurile dispuse la art. 38 din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Bărbatul este bănuit că în zilele de 9 aprilie, 27 aprilie și 10 mai a.c., ar fi pătruns în curtea locuinței mamei acestuia și ar fi încălcat măsurile stabilite prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Găești.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că, în cazul prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Mamă terorizată de propriu fiu. A încălcat ordinul de protecție
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET