Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism care circula pe raza localității Teiș, pe DJ 712, conducătorul auto continuându-și deplasarea fără a opri.

Ulterior, autoturismul a fost oprit pentru control, polițiștii identificând conducătorul auto în persoana unui bărbat de 46 de ani, din Gheboieni.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiști i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, cel în cauză prezentând o alcoolemie peste valoarea de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că autoturismul condus ar fi fost sustras de la un bărbat din Gheboieni.

Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință, fapte prevăzute de art. 335, art. 336 și art 230 din Codul Penal.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPoliţia din Dâmbovița este pe urmele unui hoţ de becuri, filmat de camerele de supraveghere
Articolul următor808 cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Situația cazurilor, din fiecare județ