Echipa de baschet feminin a CSM Târgoviște a reușit să se impună destul de clar, în deplasare, în confruntarea cu Phoenix Știința Constanța, o partidă contând pentru etapa a VI-a(Seria EST) a primei ligi de baschet feminin. Târgoviștencele au câștigat cu 76-55.

Imagine

Echipa de baschet a CSM Târgoviște, multiplă campioană națională, în anii anteriori, evoluează, în acest sezon, cu o echipă formată exclusiv din jucătoare din România, având interdicție, din partea FRB, să legitimeze jucătoare din străinătate, în condițiile în care echipa are un diferend de natură financiară cu un fost antrenor (George Dikeolakos) și o fostă jucătoare (Martic).

În aceste circumstanțe, team-ul condus de Cătălin Tănase se luptă doar pentru o clasare cât  mai bună în campionat și nu pentru câștigarea titlului. Chiar și așa echipa dâmbovițeană reușește să câștige.

Sursa foto articolfacebook, Phoenix Constanța

Ieri, 2 noiembrie 2019, la Constanța, pe terenul celor de la Phoenix Știința Constanța, dâmbovițencele au dominat autoritar pe parcursul partidei, asigurându-și un avantaj liniștitor încă după primul sfert (22-13). CSM-ul a câștigat trei dintre cele patru intermediare ale partidei, iar la final tabela de marcaj a indicat:

Phoenix Știința Constanța-CSM Târgoviște 55-76 (13-22,11-20,17-20, 14-14)

De la oaspete cea mai bună marcatoare a fost Alina Mihaela Chivu (15 puncte) în vreme ce de la echipa gazdă s-a remarcat Vladinka Erak (20 de pucnte), deasemnea și cea mai bună recuperatoare a partidei (11 rebounds).

Imagine

Clasament Serie EST, după cinci etape (sursa FR Baschet)

În urma acestei victorii CSM Târgoviște înregistrează patru victorii, din cinci meciuri disputate ( în liga 1 de baschet, serie EST). Clasamentul este dominat de campioana Sepsi SF.Gheorghe, echipă ce a înregistrat doar victorii, în meciurile disputate, până acum, în competiție.

Articolul precedentGhidul oficial de Black Friday de la Poliţia Română
Articolul următorTânăr accidentat grav de un spray de încărcat bricheta