„Nu am reușit (n.r. să vaccinez alte persoane) pentru că nu a fost nevoie. A fost doar o idee care a fost, poate și din vina mea, greșit interpretată. Problema a pornit de la faptul că a trebuit să raportez dozele pe care trebuie să le arunc și am crezut că voi fi pus la colț, dacă voi arunca o doză. Și am vrut să nu o arunc. Am vrut să găsesc o soluție. Nu am aruncat nicio doză. În România s-au aruncat 87 de doze până acum. Eu nu am aruncat niciuna și sper să nu ajung să arunc vreuna”, a declarat managerul Spitalului din Găești, Laurențiu Belușică, la „Legile Puterii”.  

„Ca să ajung să dizolv doză de vaccin și să rămân cu ea neadministrată, cu asta nu pot să fiu de acord, orice mi s-ar spune. Nu pot să fiu de acord cu așa ceva. (…) Un centru de vaccinare nu poate să rămână decât cu patru doze de vaccinare pe zi. Desface un flacon, face o doză și rămâne cu patru doze cu care nu știe ce să facă, atât. Ai spune că nu e mult, dar uite că, câte patru, câte patru s-au adunat 87 ceea ce nu este foarte bine. Patru doze, am zis să fac ceva cu ele. Ce să fac. Păi vaccinez pe cine vrea. Pe cine să vaccinez, dacă la doctori am terminat, asistenți am terminat, pompieri am terminat” a explicat Belușică. Medicul a precizat că prima persoană care s-a vaccinat în centrul de la Găești este o asistentă medicală șefă. 

Declarațiile vin în contextul în care Realitatea PLUS a arătat că la Spitalul din Găești se puteau programa la vaccinare și alte persoane decât personal medical. Decizia aparținea managerului, care a precizat că pe bază de programare primește pe oricine dorește să se imunizeze, pentru a nu arunca doze de vaccin anti-COVID.

După un control făcut de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița la Spitalul Municipal Găești, s-a constatat că toți cei imunizați acolo fac parte din categoria personalului medical.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentAccident rutier pe DJ 711, în Dâmbovița. Un bătrân a fost rănit
Articolul următorSchimbarea prefecților și a subprefecților, pe masa Guvernului Cîțu