Pentru o campanie eficientă de vaccinare în mediul rural este nevoie de implicarea autorităților locale și a persoanelor cu influență în comunitate gen preoți, medici, polițiști etc.

Acest lucru a fost susținut astăzi de premierul Florin Cîţu: ”Trebuie să înţelegem cu toţii că ceea ce am putut să facem cu resursele noastre am cam făcut. Ca să ducem acum campania de vaccinare în rural, este nevoie de susţinerea autorităţilor locale, preşedinte de Consiliu Judeţean, prefect, primari, dar şi de liderii de opinie. Vorbim aici de preoţi, medici, poliţistul chiar (…). E vorba ca toată lumea să se implice pentru a aduce campania de vaccinare cât mai aproape de oameni. Am încredere că vor veni cu soluţii noi, inovatoare, care să-i convingă pe oameni că este singura soluţie vaccinarea, să ne întoarcem la normalitate””Dacă vrem să revenim la normalitate, să trecem peste această perioadă de pandemie, trebuie să ne vaccinăm, pentru că doar aşa putem să reducem riscul de infectare”, a mai declarat astăzi premierul.

Articolul precedentTârgovişte. Sumă impresionantă din fonduri europene pentru modernizarea transportului public
Articolul următorSalmonella descoperită într-o fermă din localitatea Valea Mare, județul Dâmbovița