Chindia Târgoviște este gata de startul în Liga I de fotbal. Jucătorii lui Viorel Moldovan s-au pregătit la baza de la Aninoasa, lângă Târgoviște, pentru confruntarea cu Gaz Metan Mediaș. Moldovan a stabilit obiectivul echipei: minim 39 de puncte în campionat și participare în play-off.

Cantonament Aninoasa, Chindia Târgoviște (sursa fotofacebook, AFC Chindia Oficial)

Jucătorii de la Chindia Târgoviște s-au pregătit în ultimele zile pe terenul de la Aninoasa, lângă Târgoviște, pentru confruntarea ce va avea loc luni, 15 iulie, pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș, în cadrul primei etape a Ligii I de fotbal.

Terenul celor de la Chindia, de pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, nu poate fi folosit arena fiind în prin proces de demolare și reconstrucție la acest moment (foto).

La Aninoasa, Viorel Moldovan a spus care sunt obiectivele echipei, în actualul sezon de liga I. „Nu vreau să aud de evitarea retrogradării”, „Mă gândesc la play-off” și „Avem nevoie de 39 de puncte” sunt obiectivele amintite de Moldovan.

Viorel Moldovan, Aninoasa 12 iulie 2019 (sursa- AFC Chindia Oficial)

 „Cum vedeți meciul cu Gaz Metan?
– Sincer, nu mă aștept la un joc cu intensitate foarte mare. Motoarele nu sunt turate. Trebuie să ne prezentăm bine, să fim echilibrați, să avem o organizare bună, atât în apărare cât și în atac. Le-am spus jucătorilor că trebuie să abordăm toate meciurile la victorie, indiferent de numele adversarului. Întâlnim o formație care s-a întărit, a adus elemente interesante. 
– Care este obiectivul echipei în acest sezon?
– Eu mă gândesc la play-off. Am făcut niște calcule și avem nevoie de cel puțin 39 de puncte. Ca să realizăm ceva, trebuie să ne gândim departe. Îmi fixez un target înalt, nu îmi place și nici nu vreau să aud despre „evitarea retrogradării”. Mă agasează și nu sună deloc bine cuvintele astea. 
– Cum vi se pare lotul?
– E un lot competitiv, există concurență. Din păcate pentru acești jucători, sunt doar 11 tricouri de titulari. Pe această cale, vreau să transmit un mesaj clar: la Chindia trebuie să primeze interesul echipei. Dacă prind un jucător că își vede interesul personal, e gata pentru mine. Trebuie să ne găndim la succesul echipei, la grup, avem calitate, avem potențial, chiar dacă nu și experiență la nivelul Ligii I. Toți trebuie să tragem în aceeași direcție. Mi-aș mai dori 2-3 jucători, vom vedea ce vom putea rezolva.”
Preluare www.afcchindiatargoviste.ro
Articolul precedentGara din Târgoviște, parte a unui program amplu de reabilitare a stațiilor CFR din țară
Articolul următorAlertă meteo! Weekend cu ploi torențiale și furtuni puternice,în toată țara