Cinematograful “Independența”, din Târgoviște va fi redeschis în curând după ce a cunoscut un proces amplu de modernizare și reabilitare.

La clădirea simbol din apropierea Turnului Chindiei se fac ultimele retușuri, iar redeschiderea acesteia ar putea avea loc chiar de zilele Orașului Târgoviște, potrivit autorităților locale.

“După o perioadă în care, pe fondul unor procedure derulate între Compania Națională de Investiții și constructor, proiectul a fost întârziat, în sfârșit investiția a intrat în linie dreaptă.

Astfel, se fac ultimele retușuri, concomitant cu realizarea curățeniei generale, intenția noastră fiind ca cinematograful să fie recepționat cu prilejul Zilelor Cetății din acest an.

Ca și concluzie de ansamblu, dincolo de întârzierea menționată, puține lucruri pot fi reproșate în legătură cu această investiție prin care o construcție emblematică a orașului nostrum, care devenise o ruină este transformată într-un obiectiv modern, cu multiple funcționalități”, a precizat Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște.

Investiția este finanțată de Compania Națională de Investiții și are o valoare de aproximativ 2 000 000 de euro.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentRomania în realitate, invitat VASILE BARBU
Articolul următor233 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2