Potrivit IPJ Dâmbovița, avizul Poliției Rutiere a lipsit în acest caz, iar practic, drumul nu a întrunit condițiile legale de deschidere. Totul are loc în plină avertizare de risc mare de producere de avalanşe în munţii Bucegi.

UPDATE: Administratorul drumului a fost sancţionat contravenţional cu 50 de puncte amenda, in valoare de 7.250 de lei.

UPDATE: „Consiliul Județean a înștiințat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița cu privire la redeschiderea drumului, însă nu a primit avizul poliției rutiere, motiv pentru care conducătorul instituției (nr. Daniel Comănescu ) va fi sancționat contravențional conform prevederilor legale. Conducătorii auto care circulă pe un sector de drum pe care accesul le este interzis riscă să fie sancționați contravențional cu amendă de la 2 până la 3 puncte și cu 2  puncte penalizare”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Potrivit IPJ Dâmbovița, Consiliul Județean nu a avut avizul Poliției Rutiere, singura entitate care poate închide și redeschide un drum, la recomandarea administrațiilor locale.

Pe de altă parte, vicepreședintele CJ Dâmbovița, Alin Manole, a precizat că au transmis către Poliția Rutieră doar o informare a faptului că drumul o să fie redeschis. Cum răspunsul a întârziat să apară, administrația locală a anunțat, printr-un comunicat oficial de presă, că drumul a fost redeschis circulației rutiere.

UPDATE: REACȚIA IPJ DÂMBOVIȚA:

„Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, respectiv risc crescut de avalanșe, cât și avertizările meteo, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, menține închisă circulația pe drumul județean 713 între km 6-16, pe o perioadă nedeterminată.

Atragem atenția conducătorilor auto că le este interzisă deplasarea pe acest sector de drum având în vedere riscul mare de producere a avalanșelor în Munții Făgăraș și Bucegi.

Conform prevederilor art. 5 din O.U.G 195/2002, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.

Totodată, orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul Poliției Rutiere.

În cazuri temeinic justificate, poliția rutieră poate dispune, fără acordul administratorului drumului public, măsuri temporare de restricție a circulației pe drumurile publice.

De asemenea, măsurile dispuse de către Serviciul Rutier i-au fost aduse la cunoștință administratorului Drumului Județean 713.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben în zona de munte a județului D MBOVIȚA, respectiv în Munții Bucegi și Făgăraș, de intensificări temporare ale vântului, ninsoare viscolită si de risc crescut de avalanșe”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedent„Mica Unire” virtuală. De la foarte puțin spre deloc,în politica dâmbovițeană
Articolul următorHoțul care a „țintit” frizeriile, arestat preventiv