Revin furtunile și ploile torențiale. meteorologii au emis o atenționare de tip Cod galben pentru vestul, centrul și nordul țării. Sub incidența codului intră și zona montană a județului Dâmbovița.
Update: După ora 18.00 (7 iulie 2019) va intra în vigoare o atenționare de tip Cod Portocaliu de furtună.
Interval de valabilitate: 07 iulie, ora 18 – 08 iulie, ora 06
Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină
În intervalul menționat, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi și în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină.
Știre inițială:
Atenționarea de tip Cod Galben va intra în vigoare începând cu ora 12.00, a zilei de 7 iulie 2019, și este valabilă până la ora 18.00 a zilei de duminică. Conform ANM:
Interval de valabilitate: 07 iulie, ora 12 – 07 iulie, ora 18
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată
„În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării și local în zonele montane și submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp
Notă: În regiunile sudice și estice, în după-amiaza zilei de duminică, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua.”