Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, un cod galben de ninsori și intensificări ale vântului, avertizare valabilă inclusiv în zonele de munte, din Prahova și Dâmbovița. Vântul va prezenta temporar intensificări, cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că atenționarea de cod galben de ninsori și de intensificări ale vântului este valabilă în zona de munte, la altitudini de peste 1700 metri.
Atenționarea, potrivit ANM, este valabilă în intervalul 17 decembrie, ora 10.00 – 20 decembrie, ora 10.00.
COD GALBEN: În intervalul menționat, potrivit ANM, la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.
Vântul va prezenta temporar intensificări, cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea. Astfel de fenomene se vor semnala și în restul zonei montane, dar la intensități mai mici”, a precizat ANM.