Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de ninsori moderate cantitativ, iar în zona de munte, din această seară, va intra în vigoare un cod galben de ninsori abundente.

De duminică, vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea.

Revin ninsorile, iar de duminică vremea se răcește și va fi geroasă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ninsori moderate și intensificări ale vântului, dar și un cod galben de ninsori abundente în zona de munte, avertizare valabilă inclusiv în Prahova şi Dâmboviţa.

Informare meteo de ninsori și vânt

ANM a anunțat că în perioada 03 februarie, ora 10.00 – 05 februarie, ora 18.00, se vor înregistra ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului, fenomene meteo care își vor face simțită prezența în Prahova şi Dâmboviţa.

Astfel, potrivit ANM, aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a țării.

„Vântul va prezenta local și temporar intensificări, cu viteze în medie de 50…60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65…75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare. De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice”, a anunțat ANM.

Cod galben de ninsori

ANM a emis o atenționare de cod galben, avertizare valabilă în intervalul 03 februarie, ora 20.00 – 05 februarie, ora 18.00.

„În intervalul menționat temporar va ninge și vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m vântul va depăși 80…90 km/h, astfel încât va fi viscol și vizibilitate scăzută. În vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 30…40 l/mp și se va depune strat consistent de zăpadă”, a anunțat ANM.

Articolul precedentA fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al județului Dâmbovița pentru anul 2023
Articolul următorDâmboviţa. Şoferul unui microbuz şcolar, prins beat criță la volan, în timp ce transporta elevi. Ce alcoolemie avea bărbatul