O persoană a ajuns de urgență la spital, astăzi, după ce a fost rănită într-un accident violent.

La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o persoană rănită, conștientă. Aceasta a fost asistată medical la fața locului,  după care a fost  transportată la UPU Târgoviște pentru investigații de specialitate, potrivit ISU Dâmbovița.

Accidentul s-a petrecut pe DN 72 pe strada Principală, pe raza comunei Răzvad. În coliziune au fost implicate două autoturisme.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului.

Zona accidentului este asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBobby Păunescu: „Nu se mai poate face nimic cu actuala clasă politică, în special cu cei care sunt la conducere”
Articolul următorAnimal extrem de rar, surprins de camerele foto în Parcul Natural Bucegi