Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2023, a inculpatului ANDRONACHE RADU, comisar șef de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada aprilie – mai 2021, inculpatul Andronache Radu, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, pentru sine, de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care a primit efectiv suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor persoane cu putere de decizie de la București, din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște în vederea angajării persoanei respective și ulterior definitivării pe postul de asistent medical la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița.
2. Într-un context asemănător, în perioada aprilie – mai 2021 – iunie 2022, inculpatul Andronache Radu ar fi pretins, pentru sine, de la același martor suma de 10.000 euro din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 8.000 euro, pentru a „rezolva” angajarea definitivă a soției martorului pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Precizăm că, ambele „promisiuni” ale inculpatului s-ar fi materializat prin angajarea celor două persoane în unitățile medicale menționate mai sus.
 
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 22 februarie 2023, inculpatul Andronache Radu urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDoi bărbați din Dâmbovița, săltați de mascați de acasă! Dețineau ilegal arme de colecție și pistoale
Articolul următorDâmbovița. Ciocnire violentă între un TIR și un autoturism, în Găeşti ! O persoană a fost rănită